Mai sunt lucruri de reparat în Justiție | România | DW.COM

După abrogarea Odonanței 13 continuă să se pună propunere modificării codurilor judiciare. Mai multe articole din Codul de procedură penală și din Codul penal au fost invalidate de Curtea Constituțională, dar Parlamentul nu a operat încă modificările solicitate. Unele dintre ele sunt de-a dreptul explozive, așa cum a fost celebrul punct 297 din Codul penal (abuzul în functie) sau art.142 din Codul de procedură penală privitor la interceptări și implicarea SRI. Lumea politică din România este pur și neincarcat paralizată și pare că nu mai îndrăznește să abordeze aceste subiecte. Și ca și cum nu ar fi suficient, s-a ivit în priveliste și o Directivă Europeană cine pierde și ea anumite probleme sistemului judecatoresc din România.

Rezumând, Curtea Constituțională a abrogat acele articole cine oferă anchetatorilor o energie excesivă și cine ar a se cuveni a se deplasa la nesocotirea drepturilor celor anchetați, iar Norma europeană solicită la rândul ei garanții mai iele privind respectarea prezumției de nevinovăție.

Din-spre intercepări am mai oral. Astăzi, singurul organ cine se ocupă de aceste operațiuni este SRI, cu toate că Decizia Curții Constituționale a nimerit că exclusiv parchetele și poliția judiciară ar a se cere implicate în anchete. În esență, Curtea a argumentat că atâta curs cât operațiunile SRI sunt secrete, abuzul procedural, teoric potential, nu pasamite fi prevenit și nici combătut. Dar, recomandabil declarațiilor oficiale, propunere practică ar fi că exclusiv SRI ordona de aparataj necesară. În consecință, guvernul Cioloș a emis o Ordonanță de urgență prin cine a investi pe mai mult SRI să se ocupe de interceptări.

Nu putem totuși a neglija absența oricărei preocupări de a a provedea pe posteritate parchetele cu tehnica necesară. Se pare că SRI nu pare nicicat dispus să cedeze monopolul pe cine îl deține. E cel puțin o problemă de resurse și de alocări bugetare, dar este, fatal, și una de energie. În consecință, propunere interceptărilor este intins ocolită cu tot soiul de subterfugii.

Norma europeană pe cine am invocat-o este, în schimb in natura, mai generală și nu se referă la România în mod specialist și nici la DNA sau SRI, dar întâmplarea fabrica că ea țintește tot în punctele dureroase pe cine le-am nimerit mai sus. Documentul adoptat în mart 2016 se referă la prezumția de nevinovăție, arătând cine ar fi situațiile de evitat: ”Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în cine declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât rastimp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită identic legii.” După cine arată că ”prin autorități publice” înțelege autoritățile judiciare, dar și înalți demnitari ai statului, ca de paradigma miniștrii (Norma 343 din 9 mart 2016).

Să luăm un paradigma influent: identic definiției de mai sus, președintele Klaus Iohannis a încălcat uzanta prezumției de nevinovăție apoi când s-a referit la președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca la un om condamnabil. (”Eu cred că cest unitate statistica nu a voi exclusiv pe el să se scape, a voi să-și scape și câțiva imprieteni” – Hotnews, 18 oct. 2016)

E adevărat că și catre președintele României s-au scriptic mai multe lucruri acuzatoare referitoare la valoare absoluta cum și-a dobândit proprietățile, dar Norma europeană nu se referă la presă. Este un amanunt esențial: tipar nu pasamite fi constrânsă să tacă și, implicit, să mușamalizeze fraudele, cristalin dacă ele nu au fost încă dovedite într-o instanță de judecată, dar exponenții statului sunt ținuți să-și supravegheze valoare absoluta de manifestare.

Este acesta o formă de perfidie? Samite că da, dar exclusiv în tarina psihic. Și avocatul apărării pasamite fi cateodata un prefacut, pasamite cel mai amplu prefacut din natura, dar rolul său nu este să fie neprefacut, ci să asigure clientului său un speta just. În picler, știm tocmai cumsecade că o comunitate cine, de dragul sincerității, renunță suma la conveniențe devine irespirabilă.

În final, propunere mai precisă pe cine UE caută să o rezolve este să împiedice utilizarea anchetelor penale ca halat de luptă politică.

Nu ignorăm nicicat faptul că Norma aceasta pare în anumite privințe tocmai prevenitoare și că ea culca să slăbească tacticile disuasive ale procurorilor DNA. Dar ea nu este o testament, ci poate un domeniu comun în interiorul căruia există suficient spațiu de manevră.

În fiecare caz abordarea deschisă și serioasă a tuturor acestor subiecte reclamate de Curtea Constituțională și de Comisia Europeană ar decide multe lucruri.